În postarea noastră – Despre afazie – enumeram câteva informații utile despre acest diagnostic logopedic, și anume care sunt cauzele ei, care sunt tipurile de afazie. precum și principalele manifestări ale limbajului pacientului afazic. E firesc să continuăm prin a oferi câteva direcții legate de modul în care pacientul afazic poate fi ajutat, prin intervenție logopedică.
Așa cum menționam, afazia e un diagnostic logopedic ce caracterizează în general persoanele adulte, survenind, de cele mai multe ori, în urma unor accidente cerebrale sau traumatisme. Din păcate, am observat că în ultimii ani apar tot mai frecvent cazuri în care accidentele acestea cerebrale survin la vârste nu chiar inaintate, așa cum ne-am aștepta, ci chiar la persoane de 30-40 ani. Desigur, cel mai frecvent apar la persoane mai în vârstă, dar se înmulțesc situațiile în care și persoane relativ tinere fac accidente cerebrale. În funcție de severitatea acestora, pacienții pot rămâne cu tulburări la nivelul limbajului, tulburări de tipul afaziei.
Practic, acești pacienți nu-și găsesc cuvintele, atunci când încearcă să vorbească și emit altceva decât vor să exprime. Uneori se păstrează înțelegerea, alteori e și ea afectată. În funcție de manifestări, dar și de tipul și localizarea leziunii cerebrale, se pune diagnosticul de afazie, considerând tipurile de afazie despre care vorbeam în postarea anterioară. În general, medicul neurolog este cel care cunoaște situația medicală a pacientului și deci, cel care știe ce zone ale creierului au fost afectate, putând astfel acorda un anumit prognostic cu privire la durata de recuperare a limbajului prin terapie logopedică. Dintre cazurile pe care le cunosc și cele cu care a lucrat, mulți pacienti care au suferit AVC-uri rămân și cu tulburări motrice, de tipul hemiparezelor (pe partea dreaptă sau stângă, în funcție de emisfera cerebrală afectată în urma atacului cerebral), necesitând astfel și intervenție kinetoterapeutică.
Așa cum probabil vă imaginați, este foarte dificil pentru pacientul cu afazie să se trezească brusc în incapacitatea de a comunica cu ceilalți, motiv pentru care poate deveni foarte frustrat de situația în care se află. Tocmai de aceea, pacientul cu afazie necesită un suport susținut din partea familiei sale. Aceasta e necesar să îl încurajeze pe toată durata procesului de recuperare terapeutică logopedică și/sau kinetoterapeutică, să îl stimuleze continuu și să urmeze cu strictețe recomandările terapeuților. Astfel, un aspect esențial în recuperarea pacientului cu afazie este influențarea în sens pozitiv a atitudinii familiei, precum și organizarea mediului în care trăiește persoana cu afazie, astfel încat să se simtă într-un permanent confort fizic și psihic. Apoi, este la fel de importantă motivarea persoanei cu afazie în vederea implicării active în procesul de recuperare, prin creșterea încrederii în forțele proprii și consolidarea credinței că unele dificultăți pot fi depășite, dar că acest lucru presupune efort susținut și multă răbdare.
Intervenția logopedică propriu-zisă are ca obiectiv principal dezvoltarea comunicării verbale a pacientului cu afazie. Având în vedere aceste cazuri în care limbajul avea un anumit nivel de dezvoltare, dar a fost deteriorat ca urmare a instalării afaziei, logopedul are în vedere reconstrucția limbajului. Terapia logopedică are ca obiective dezvoltarea motricității organelor implicate în vorbire, formarea capacității de articulare, formarea vocii, dezvoltarea intonației, introducerea ritmului în vorbire, dezvoltarea capacității de înțelegere a limbajului vorbit și/sau scris, precum și reinstalarea limbajului scris-citit. Pe parcursul acestui demers, pacientul poate prezenta tulburări de pronunție (dislalii), care se corectează prin metode specifice. Obiectivul principal este acela de a se ajunge la un limbaj funcțional. Acest lucru presupune multă muncă, multe exerciții realizate constant, în situații variate, pentru a se forma automatismele verbale. Pentru reinstalarea limbajului scris-citit, logopedul folosește multe dintre procedeele specifice corectării dislexo-disgrafiei. La început, ședințele de terapie logopedică durează mai puțin, adică sunt mai scurte, deoarece pacientul cu afazie obosește repede. Treptat, durata ședinței se poate extinde, în funcție de cât se poate implica activ în procesul terapeutic persoana cu afazie.
În general, pacientul cu afazie poate fi recuperat logopedic chiar și în cazuri grave, dar asta doar după o intervenție logopedică susținută, cu ședințe constante. Intervenția logopedică poate dura între câteva luni și 1-2 ani, iar durata acesteia variază în funcție de leziunile cerebrale și de tipul de afazie, de vârsta pacientului, de modul în care răspunde pacientul la terapie, de modul în care se implică familia pe întreaga durată a procesului de recuperare. Rezultatele terapiei depind și ele de prognosticul medical, dar și de constanța în terapie, de implicarea activă a pacientului, de susținerea și stimularea permanentă din partea familiei.
